Rolul alesului este comunicarea permanentă cu alegătorii
“- Bună seara, sunt Dan Ivan, senator USR de Maramureș și, dacă aveți câteva minute, aș dori să discut cu dumneavoastră!” O parte importantă din activitatea de parlamentar o alocăm
“- Bună seara, sunt Dan Ivan, senator USR de Maramureș și, dacă aveți câteva minute, aș dori să discut cu dumneavoastră!” O parte importantă din activitatea de parlamentar o alocăm
Toți senatorii USR au votat împotriva Ordonanței Guvernului nr. 16, care impozitează munca part-time ca activitate cu normă întreagă și impune, fără nicio motivare, creșterea impozitelor pe case cu 50%.
USR a contestat la CCR, pe 8 iunie 2022, majorările salariale acordate demnitarilor, invocând lipsa fișei financiare, încălcarea principiului bicameralismului și încălcarea procedurilor parlamentare de adoptare a legilor. Curtea Constituțională
Astăzi a fost prima zi din luna septembrie și totodată, prima zi din noua sesiune legislativă din Parlamentul Romaniei. Am început ziua cu o ședință solemnă, în care am avut
Astăzi, în cadrul sesiunii extraordinare, am fost prezent la Ședința din Plenul Senatului pentru a vota ratificarea Protocolului de aderare la NATO a Finlandei și Suediei!
Elevii premianți ai școlilor din comuna Cernești au fost invitații mei și au avut ocazia să viziteze Palatul Parlamentului. Am organizat această vizită împreună cu primarul comunei Cernești, domnul Mircea
Proiectul de lege privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, pe care l-am depus alături de colegul meu, senatorul de Satu Mare, Alexandru Robert Zob, a fost votat